Urmează un curs certificat și susține o universitate în competiția pentru un HUB Digital!
Sumar
Proiectul Ateliere Digitale are ca obiectiv formarea competențelor antreprenoriale, digitale și de marketing ale studenților. La finalizarea cu succes a evaluării, tinerii dobândesc o certificare Google, recunoscută de IAB Europe, iar în funcție de rezultatele implementării proiectului, 10 universități din țară vor primi 10 Ateliere Digitale (HUB) complet echipate (incintă decorată modern dotată cu calculatoare, mobilier, printer, hub internet, resurse financiare pentru un administrator și costuri internet pentru 1 an).
În plus, studenții care obțin certificarea Google pot câștiga una dintre cele 3 călătorii educaționale la New York.
Pași de urmat:
- Tinerii accesează pagina www.atelieruldigital.jaromania.org și aleg Universitatea pe care doresc să o susțină;
- Studenții pot alege oricare dintre butoanele de pe pagina deschisă (Conectează-te, Începe acum, Începe să înveți);
- Conectarea se poate face cu un cont Google sau cu o altă adresă de email (completează e-mail, nume și parola);
- După scurt intro încep trainingul (text, video și quiz). Modulele pot fi parcurse în orice ordine.
Mecanism
- Studenții care finalizează toate modulele (23) și susțin testul final obțin certificarea Google și IAB Europe.
- În funcție de numărul de studenți care parcurg modulele cursului, primele 10 universități primesc un Atelier Digital (HUB).
Important!
- Conținutul trainingului Atelierul Digital este accesibil pentru studenți indiferent de specializare și de anul de studiu. Sunt considerate înscrieri valide doar înscrierile inițiate de pe atelieruldigital.jaromania.org. Detalii în Regulament.